Senatorul Cezar Măgureanu a venit la DIICOT pentru a fi audiat în dosarul de evaziune fiscală

Senatorul Cezar Măgureanu a venit la DIICOT pentru a fi audiat în dosarul de evaziune fiscală
Publicat: 26/07/2012, 13:48
Actualizat: 04/07/2013, 00:48

Cezar Măgureanu a ajuns la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) în jurul orei 13.00, el spunând doar că nu a sprijinit pe nimeni și că nu știe nimic despre acest caz.

Procurorii DIICOT îl acuză pe senatorul Cezar Măgureanu că a contribuit la activitatea infracțională, fiind învinuit de aderare sau sprijinire a grupului infracțional acuzat de evaziune fiscală. Concret, senatorul i-ar fi sprijinit pe ginerele și fiica sa, Sorin Adrian și Raluca Livia Ioana Găzdac.

Cezar Măgureanu este cercetat într-o cauză separată, dată fiind calitatea acestuia de senator, au precizat procurorii DIICOT.

Senatorul Cezar Măgureanu spunea, marți, că nu are niciun amestec în acest caz, că este rușinos ceea ce se întâmplă și că va face dovada nevinovăției.

„Este rușinos ceea ce se întâmplă. Am o familie sănătoasă, serioasă, nu am făcut nimic care să contravină legilor, nici acum și nici înainte de 1989”, preciza Măgureanu.

Senatorul mai spunea că ginerele său are 32 sau 33 de ani și poate răspunde singur, precizând că nu s-a implicat niciodată în afacerile acestuia.

„Nu m-am implicat în afacerile lui. El a făcut afaceri legale, dar poate nu a avut posibilitatea să mai plătească unele lucruri, că sunt vremuri tulburi. Eu nu știu lucrurile acestea, nu am informații”, a mai spus Măgureanu.

Cezar Măgureanu a fost ales în Colegiul uninominal 1 din Circumscripția electorală 19 Giurgiu, candidând din partea PDL. Senatorul a activat în grupul UNPR și apoi ca independent, iar la începutul lunii mai a anunțat că intră în grupul parlamentar al PSD.

Senatorul de Giurgiu Cezar Măgureanu, fiica și ginerele său sunt implicați într-o rețea de evazioniști, alături de Octavian Grecu, zis „Butoane”, de șefi din ANAF, de comisari ai Gărzii Financiare Centrale și din Giurgiu și ai Direcției Finanțelor Publice Giurgiu, în acest caz DIICOT făcând, marți dimineață, 256 de percheziții în București și județele Giurgiu, Argeș, Ilfov, Buzău, Gorj, Dolj, Timiș, Bihor, Constanța și Vâlcea.

Activitatea grupului infracțional a vizat tranzacțiile comerciale intracomunitare cu zahăr și a gravitat în jurul firmelor sau grupurilor de firme Lemarco SA București – reprezentată de Tudor Constantin, Ductil Rom SA București – reprezentată de Sorin Stuparu, Novicio Food &Beverage SRL Ilfov – reprezentată de Nicole Saikaly, Vega Trade Comodities SRL Giurgiu – reprezentată de Sorin Adrian Găzdac și Livia Ioana Găzdac, a precizat DIICOT

Procurorii DIICOT spun că activitatea infracțională a acestora, toți învinuiți în dosar, a fost sprijinită în diferite forme de Nicușor Drăgan, director general adjunct în cadrul ANAF, Dan Stroe, director achiziții în ANAF, Elena Mădălina Năipeanu, angajat al Direcției Generale a Finanțelor Publice (DGFP Giurgiu), Nadia Păcală, comisar în cadrul Gărzii Financiare Centrale, George Popa, Bogdan Ionescu, Marin Zăbavă, Stelian Sebe, Mihăiță Penciu, toți comisari în cadrul Gărzii Financiare Giurgiu.

De asemenea, activitatea infracțională realizată în județul Giurgiu a fost sprijinită de Octavian Grecu, zis „Butoane”, învinuit în dosar, au precizat procurorii.

Potrivit procurorilor, în perioada 2010 – 2012, gruparea infracțională a produs un prejudiciu bugetului de stat de peste 40 de milioane de euro anual, prin crearea unui circuit evazionist complex.

Procurorii au reținut, miercuri, 39 de persoane în dosarul de evaziune fiscală, și au cerut instanței arestarea lor preventivă pentru 29 de zile. Ordonanțele de reținere au fost emise în urma audierilor începute marți, când la sediul DIICOT au fost aduse peste 120 de persoane.

Doi judecători ai Tribunalului București au dezbătut, miercuri noapte, în două complete diferite, propunerea procurorilor DIICOT de arestare preventivă a 39 de persoane implicate în dosarul de evaziune fiscală, în care prejudiciu produs de membrii grupării în perioada 2010-2012 a fost estimat la peste 40 de milioane de euro anual.

Instanța a decis ca un lot de 20 de persoane să fie judecat de un magistrat, iar un alt lot de 19 persoane de către un alt judecător.

Din cele cu 20 de persoane din primul lot fac parte Octavian Grecu, zis „Butoane”, ginerele senatorului Cezar Măgureanu, Adrian Sorin Găzdac, omul de afaceri de origine libaneză Nicole Saikaly, cunoscut în presa mondenă drept fostul iubit al Ginei Pistol, Daniel Nițu, director la firma acestuia, Cristian Valeriu Sava, Mădălina Elena Năipeanu, Nadia Păcală, Andrei Valentin Găzdac, Ștefan Aurel Drugă, Florin Bogdan Silinescu, Valeriu Muja, Doru Moale, Lili Florin Deliu, Marian Bordei, Bogdan Moise, Stelian Ficleanu, Marius Petrache, Svetlana Anton, Florin Mihai Dumitriu și Valentin Rus.

Instanța a dispus, miercuri noapte, în cazul tututor celor 20 de învinuiți din acest dosar arestarea preventivă pentru 29 de zile. Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel București.

Din al doilea dosar, în care procurorii au propus arestarea a 19 persoane, fac parte Nicușor Drăgan, director general adjunct al ANAF, Dan Stroe, director de achiziții în cadrul ANAF, Tudor Constantin, Vasile Petre, Mirela Doina Petrescu, Florin Ivănuș, Viorel Cazan, Ionel Petcu, Neculai Martaș, Stelian Vintilă, Marian Eduard Gusti, Mircea Rădină, Ionuț Robert Chiripuș, Gabi Mircea Fertu, Marius Sorin Cune, Luca Galavotti, Alin Mihai Teodorescu, Emil Marius Cilibeanu și Sorin Stuparu.

Instanța urmează să ia joi o decizie în cazul acestora.

Potrivit unor surse judiciare, fiica senatorului Cezar Măgureanu, Raluca Ioana Găzdac, învinuită în dosar, este gravidă în luna a patra și a fost lăsată să plece marți seară.

Agenția MEDIAFAX relata, în octombrie 2011, că Octavian Grecu, cunoscut sub numele de „Butoane”, apare ca girant într-un contract de împrumut între firma ginerelui senatorului de Giurgiu Cezar Măgureanu și o instituție bancară, în același contract fiind girant și fiica parlamentarului, cu toate bunurile pe care le deține în proprietate.

Numele lui Octavian Grecu, cunoscut sub numele de „Butoane” a revenit în atenția presei în contextul agresiunii căreia i-a căzut victimă baschetbalistul american Chauncey Hardy, într-un bar din Giurgiu, agresiune soldată cu moartea sportivului.

Ulterior, presa a difuzat înregistrări din 2009 în care senatorul Cezar Măgureanu, la acea vreme membru PDL, apărea la o petrecere cu maneliști care îl avea ca protagonist pe Grecu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Imagini șocante cu un prizonier ucrainean după doi ani de captivitate în Rusia. „Evocă cele...
EXCLUSIV. A rupt contractul cu Imperiul leilor! Motivul care a dus la ruptura de PRO...
FOTO. Milionarul Arpad Paszkany a transformat-o total pe „Cenușăreasa” Antonela Pătruț. Afaceristul i-a schimbat nu...
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47...
„Frauda secolului” în Europa: Escrocii care au furat 5 miliarde de euro dintr-o schemă menită...
S-a ales praful de visul Monicăi Gabor în SUA! Nu mai are nicio afacere: 'E...
S-a căsătorit cu un bărbat mai tânăr decât ea cu 46 de ani. Ce a...
Patrizia și Bianca, duse la capelă în rochii de mireasă. Mama Patriziei își urlă durerea...
Ce este monstrul apărut pe o plajă din Singapore. Turiștii au luat-o la fugă îngroziți
Patrizia Cormos și Bianca Doroș vor fi înmormântate în rochii de mireasă. Detaliul care le-a...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Ai voie să conduci autoturism cu 4 locuri dacă ai permis auto obținut la 16...
Rusia ameninţă că va ataca instructorii militari occidentali din Ucraina: "Nu contează dacă sunt francezi...
Ceva CIUDAT se întâmplă chiar în centrul galaxiei Calea Lactee
Se introduce O NOUĂ TAXĂ în România. Aproape toți românii, obligați să o plătească
Interzicerea telefoanelor în școli, o greșeală! Specialiștii o spun cât se poate de clar
Ana Baniciu a născut! Ea și soțul ei Edy Kovacs au devenit părinți pentru prima...
VIDEO Flavius, filmat cum se îneacă! "Băiatul a strigat, nu l-a băgat nimeni în seamă"
Cuza, mărturisiri despre momentul în care s-a angajat prima dată, atunci când mama lui nu...
Fiica Andreei Marin, momente tandre cu iubitul! Ce a postat Violeta Bănică pe rețelele sociale
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Un studiu arată că râurile conțin de două ori mai multe metale toxice decât acum...
×